Schimbarea paradigmei în business: Raportarea de sustenabilitate și rolul activ al profesioniștilor contabili în asigurarea competitivității afacerilor în lanțul de valoare global

 

La începutul acestei luni, CECCAR a participat, prin prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil, vicepreședinte în Consiliul superior al CECCAR, la business breakfastul organizat de Camera de Comerț și Industrie București pe tema raportării de sustenabilitate, eveniment ce a reunit, la Palatul CCIB, profesioniști din domeniul financiar-contabil, autorități de reglementare și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Evenimentul a fost organizat în contextul noilor reglementări privind raportarea de durabilitate, conform OMF nr. 85/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 75 din 26 ianuarie 2024. Aceste reglementări sunt parte integrantă a transpunerii Directivei (UE) 2022/2.464 a Parlamentului European și a Consiliului, cunoscută sub numele de Directiva CSRD – Corporate Sustainability Reporting Directive.

Robert-Aurelian Șova a punctat faptul că profesioniștii contabili și organizațiile profesionale de contabilitate au un rol direct și activ în realizarea unei raportări extinse, care oferă o imagine exhaustivă a valorii sustenabile a afacerii în timp. „S-a schimbat paradigma în domeniul financiar-contabil, în business, iar aspectele ce țin de mediu sunt foarte importante. Se face trecerea de la oferirea de servicii contabile tradiționale la raportarea integrată. Companiile, indiferent de mărimea acestora, trebuie să se adapteze la aceste transformări pentru a rămâne competitive în lanțul de valoare al businessurilor globale”, a declarat vicepreședintele CECCAR.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.