Regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat, obligate să depună declarația privind beneficiarul real

 

Executivul a eliminat, printr-o ordonanță de urgență, exceptarea de la obligația depunerii declarației privind beneficiarul real a regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat. Astfel, potrivit OUG nr. 123/2022 privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 906 din 14 septembrie 2022), persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 123/2022, regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.