Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de ordin pentru modificarea articolului 5 alineatul (1) din Procedura de acordare a asistenței realizate de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central în vederea completării și/sau depunerii, precum și transmiterii declarației unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice și viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1.938/4.735/2018. Proiectul este publicat pe site-ul instituției, pentru consultare. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit art. 103 alin. (11) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, organul fiscal local (structurile de specialitate din cadrul autorităților administrației publice locale cu atribuții de administrare a creanțelor fiscale), în colaborare cu organul fiscal central, acordă asistență în vederea completării și/sau depunerii declarației unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în localitatea în care își are sediul organul fiscal local și nu există o unitate teritorială a ANAF.
În acest sens, organul fiscal central se deplasează la sediul organului fiscal local, astfel încât cel puțin o zi pe săptămână, la nivelul fiecărei unității administrativ-teritoriale, să fie prezent un funcționar cu atribuții de asistență din cadrul organului fiscal central sau un alt funcționar din cadrul organului fiscal central, de la 15 ianuarie până la 15 martie. Termenul de 15 martie a fost corelat cu termenul de depunere a declarației unice.
Ulterior, prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal s-a stabilit ca termen de depunere a declarației unice, data de 25 mai a anului următor celui de realizare a veniturilor.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.