Proiect MEAT privind modificarea cadrului legislativ referitor la plățile transfrontaliere în Comunitate

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de HG pentru modificarea și completarea HG nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001. Inițiatorii precizează, în Nota de fundamentare a actului normativ, că plățile transfrontaliere ȋn euro efectuate din state membre care nu fac parte din zona euro reprezintă aproximativ 80% din toate plățile transfrontaliere din aceste state. Comisioanele pentru astfel de plăți transfrontaliere sunt excesiv de ridicate ȋn majoritatea statelor membre din afara zonei euro, chiar dacă prestatorii de servicii de plată care au sediul ȋn statele membre din afara zonei euro au acces la aceleași infrastructuri performante pentru a procesa operațiunile respective la costuri foarte reduse ca și prestatorii de servicii de plată care au sediul ȋn zona euro.

„Comisioanele ridicate pentru plățile transfrontaliere reprezintă o barieră ȋn calea integrării depline a ȋntreprinderilor și a cetățenilor din statele membre care nu fac parte din zona euro ȋn piața internă, afectându-le competitivitatea. Comisioanele ridicate respective perpetuează existența a două categorii de uilizatori ai serviciilor de plată ȋn Uniune: utilizatorii serviciilor de plată care beneficiază de zona unică de plăți ȋn euro (SEPA) și utilizatorii serviciilor de plată care plătesc comisioane ridicate pentru plățile transfrontaliere ȋn euro”, menționează reprezentanții MEAT.

Pentru a facilita funcționarea pieței interne și pentru a pune capăt inegalităților dintre utilizatorii serviciilor de plată din zona euro și cei din statele membre care nu fac parte din zona euro ȋn ceea ce privește plățile transfrontaliere ȋn euro, inițiatorii proiectului consideră necesar să se asigure alinierea comisioanelor pentru plățile transfrontaliere ȋn euro din interiorul Uniunii cu cele pentru plățile naționale corespunzatoare efectuate ȋn moneda națională a statului membru ȋn care își are sediul prestatorul de servicii de plată al utilizatorului serviciilor de plată.

Totodată – se afirmă în Nota de fundamentare – comisioanele de conversie monetară reprezintă un cost semnificativ al plăților transfrontaliere atunci când sunt utilizate monede diferite ȋn statul membru al plătitorului și ȋn cel al beneficiarului plății. „Se impune transparența comisioanelor și a cursului de schimb utilizat, pentru a asigura comparabilitatea și pentru a-i permite plătitorului să facă o alegere ȋn cunostință de cauză. Comisioanele de conversie monetară pentru toate plățile cu cardul ar trebui să fie exprimate ȋn același mod, și anume ca un adaos procentual la cele mai recente rate de schimb valutar de referință euro disponibile, emise de Banca Centrală Europeană (BCE)”, precizează MEAT.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.