Ministerul Justiției a transmis pe circuitul de avizare interministerială proiectul de lege de transpunere a Directivei (UE) 2019/1023 privind restructurarea și insolvența, în forma revizuită ce valorifică observațiile și propunerile primite în etapa consultării publice și interinstituționale. Inițiatorii precizează că proiectul își propune să faciliteze accesarea măsurilor de restructurare la primele semne de dificultate ale societăților, să creeze premise pentru avertizarea timpurie a debitorilor asupra existenței unor circumstanțe ce ar putea conduce la insolvență și asupra necesității de a acționa fără întârziere. Totodată, proiectul urmărește să fie prevenită ieșirea din circuitul economic a companiilor viabile și să stimuleze reluarea activității economice a companiilor care întâmpină dificultăți financiare sau care au trecut printr-o insolvență.
Proiectul de lege propune introducerea unei noi proceduri pre-insolvență – acordul de restructurare preventivă – și modificarea substanțială a procedurii concordatului preventiv. „Noua procedură a fost concepută a se adresa debitorilor aflați într-o fază incipientă a stării de dificultate, în care nu se resimte încă presiunea creditorilor (prin declanșarea unor executări silite), dar în care indicatorii de natură financiară și/sau non-financiară semnalează deja nevoia de a interveni pentru a preveni o situație de insolvență. Procedura este în cea mai mare parte extrajudiciară, negocierile debitorului cu creditorii fiind desfășurate out-of-court, fără existența unor constrângeri de timp sau procedurale, instanța fiind sesizată abia la final, când acordul de restructurare a fost aprobat de creditori, cu majoritățile prevăzute de Directivă”, menționează, într-un comunicat, Ministerul Justiției.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.