Principiile esențiale pentru apărarea intereselor liber-profesioniștilor contabili și ale interesului public

 

Așa cum am mai informat, în această perioadă se află la Camera Deputaților proiectul legislativ PLx 596/2018, care modifică OG nr. 65/1994.

CECCAR a solicitat autorităților executive și celor legislative aplicarea unui proces legislativ transparent, în interes public, prin deschiderea unei consultări reale cu profesia contabilă reprezentată de CECCAR, astfel încât actul normativ rezultat să nu afecteze drepturile profesionale câștigate, precum și drepturile constituționale ale membrilor.   

În forma sa inițială, propunerea legislativă conținea prevederi necesare consolidării profesiilor de expert contabil și de contabil autorizat. Între timp au fost depuse aproximativ 90 de amendamente care schimbă radical obiectivele avute în vedere la inițierea proiectului legislativ.

CECCAR a inițiat demersuri în apărarea intereselor membrilor, atât în dialogul cu autoritățile executive și legislative, cât și în spațiul public, care au avut în vedere următoarele principii:

1. PĂSTRAREA INDEPENDENȚEI PROFESIONALE ȘI A AUTONOMIEI 

  • Independența este una dintre valorile esențiale ale serviciilor profesionale liberale. Furnizarea independentă a serviciilor profesionale este o caracteristică ce indică și confirmă că acestea sunt prestate de profesioniștii contabili în interes public.
  • Liber-profesionistului ar trebui să i se permită să furnizeze servicii în mod autonom, fără interferențe din partea autorităților guvernamentale, subcontractanților sau a altor terți, conform Comitetului Economic și Social European.
  • Asupra patrimoniului CECCAR există un drept de proprietate PRIVATĂ comun al membrilor. În consecință, doar membrii CECCAR pot decide dacă acesta trebuie sau nu divizat după anumite criterii, asupra modului de administrare, precum și asupra exercitării administrării prin desemnarea persoanelor responsabile să o realizeze. Orice imixtiune a statului încalcă dreptul fundamental la proprietate privată, ocrotit de art. 44 din Constituția României.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment