Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 8 noiembrie 2021

Mauritania se alătură Acordului OCDE privind impozitarea

Mauritania s-a alăturat joi, 4 noiembrie, Cadrului incluziv OECD/G20 cu privire la BEPS, ca cel de-al 141-lea membru, și s-a angajat să trateze provocările fiscale generate de digitalizarea economiei prin aderarea la planul pe doi piloni de a reforma regulile internaționale de impozitare, numărul total de jurisdicții participante la acord ajungând la 137. Kenya, Nigeria, Pakistan și Sri Lanka sunt ultimele patru state membre ale Cadrului incluziv care nu s-au alăturat încă acordului.

Implementarea Acordului global privind impozitarea: toată atenția se îndreaptă spre Washington

După ce săptămâna trecută statele G20 și-au exprimat sprijinul față de acordul final adoptat la 8 octombrie între 136 de state la nivelul OCDE cu privire la reforma impozitării internaționale, toată atenția se îndreaptă acum către Washington. Acordul este doar la nivel de principiu, iar fiecare stat trebuie să adopte o legislație separată pentru a-l implementa. Democrații, care dețin o majoritate fragilă în Congresul SUA – conform raportărilor, speră să utilizeze o procedură specială, cunoscută drept reconciliere, pentru a trece schimbările cu o majoritate simplă, în locul celor 60 de voturi necesare. În caz de eșec, ar putea fi afectat acordul pe care SUA l-au încheiat cu Franța, Italia, Spania, Austria și Regatul Unit al Marii Britanii, care s-au angajat să-și retragă impozitele digitale naționale odată ce acordul este implementat.

CE va prezenta, la 22 decembrie, o propunere de implementare a Pilonului II

Potrivit unei agende provizorii, Comisia Europeană plănuiește să dea publicității propunerea sa cu privire la implementarea acordului global OCDE privind impozitarea minimă efectivă (Pilonul II) la 22 decembrie 2021. Comisia a anunțat deja în Programul de lucru pentru anul viitor că va prezenta în 2022 o propunere pentru o directivă care să implementeze acordul global al OCDE privind realocarea drepturilor de impozitare (Pilonul I). La 22 decembrie 2021, Comisia ar trebui, de asemenea, să publice o propunere pentru combaterea utilizării abuzive a companiilor-paravan.

Eurodeputații solicită o implementare ambițioasă a acordului global privind impozitarea în UE

Înainte de preluarea președinției Consiliului UE de către Franța, 13 eurodeputați francezi din grupul Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Partidul Verzilor/Alianța Liberă Europeană din Parlamentul European, s-au adresat în scris ministrului de finanțe francez, Bruno Le Maire, joi, 4 noiembrie, pentru a-i solicita acestuia să le propună statelor membre consolidarea acordului OCDE/G20 privind un impozit minim cel puțin pentru situațiile din interiorul granițelor UE. În scrisoare, eurodeputații sugerează că UE nu ar trebui să aplice scutiri pentru calcularea ratei minime efective, ar trebui să coboare pragul de la 750 la 20 de milioane de euro, pentru a se aplica mai multor companii, și ar trebui să depășească rata de impozitare de 15%. De asemenea, aceștia îi solicită ministrului francez să publice rata de impozitare efectivă plătită în 2020 de companiile multinaționale vizate de la nivelul Franței.

COP26, Glasgow: UE insistă asupra taxei vamale pe emisiile de carbon

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, la 2 noiembrie, în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP26), ce are loc în această perioadă, la Glasgow, că UE sprijină eforturile la nivel internațional de stabilire a prețului emisiilor de carbon, dar că va continua cu propria inițiativă de impozitare a emisiilor din importurile UE. UE se îndreaptă către impozitarea unilaterală a importurilor de metal, fier, ciment, aluminiu, îngrășăminte și energie pe baza conținutului de CO2, cu prețuri stabilite conform costului suportat de unitățile de producție UE în baza sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii de carbon. „Pentru a evita realocarea emisiilor de carbon vom introduce încet, dar sigur un mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la graniță care precizează că dacă intrați pe piața noastră cu produse neconforme trebuie să plătiți un preț ca și cum ați face parte din sistemul Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii de carbon”, a precizat oficialul CE. „Dar am prefera să păstrați banii în economia voastră stabilind un preț pe emisiile de carbon în interiorul economiei voastre”, a adăugat Ursula von der Leyen. În prezent, taxa este negociată în Parlamentul European și de către statele membre.

Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF