Executivul a aprobat marți, 28 decembrie 2021, o OUG ce reglementează aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri și care transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2019/771 a Parlamentului European și a Consiliului, informează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, într-un comunicat.
Potrivit MAT, actul normativ stabilește cadrul legal cu privire la contractele de vânzare încheiate între vânzător și consumator, asigurând un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și buna funcționare a pieței interne, în special norme privind conformitatea bunurilor cu contractul, măsuri corective în caz de neconformitate, modalități de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum și garanțiile comerciale.
Conform noilor prevederi, vânzătorul răspunde față de consumator pentru orice neconformitate existentă în momentul livrării bunurilor, care se constatată în termen de doi ani de la data respectivă. În cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care contractul de vânzare prevede furnizarea continuă de conținut digital sau de servicii digitale pentru o anumită perioadă, vânzătorul răspunde, de asemenea, pentru orice neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatată în termen de doi ani de la momentul livrării pentru produse cu durată medie de utilizare de până la cinci ani, respectiv în termen de cinci ani de la data respectivă pentru produse cu durată medie de utilizare de peste cinci ani.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.