Noi modificări la Codul fiscal; amendamentele vizează Titlul VII – Taxa pe valoarea adăugată

 

Guvernul a adoptat joi, 28 august a.c., o Ordonanță prin care aduce o serie de modificări și completări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Amendamentele vizează Titlul VII – Taxa pe valoarea adăugată.

Executivul menționează, într-un comunicat, că, de la 1 septembrie 2025, plafonul național de scutire de TVA pentru întreprinderile mici va crește de la 300.000 de lei la 395.000 de lei. Astfel – subliniază reprezentanții Executivului – întreprinderile mici, respectiv persoanele impozabile stabilite în România care înregistrează o cifră de afaceri sub plafonul de 395.000 de lei vor avea posibilitatea să beneficieze de regimul special de TVA pentru întreprinderi în alte state membre, dacă cifra de afaceri a acestora nu depășește la nivelul UE plafonul de 100.000 de euro și operațiunile efectuate în statul membru în care solicită aplicarea scutirii nu depășește plafonul de scutire aplicabil în statul membru respectiv. „Acest fapt înseamnă că aceste întreprinderi nu colectează TVA pentru livrările de bunuri/prestări de servicii efectuate, dar nici nu pot deduce TVA aferentă achizițiilor”, precizează Guvernul.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.