Modificări la Normele metodologice de aplicare a Programului IMM INVEST ROMÂNIA

În Monitorul Oficial nr. 767 din 6 august 2021 a fost publicată HG nr. 828/2021 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, aprobate prin HG nr. 282/2020. Actul normativ prevede, între altele, următoarele:

 modificarea criteriului prevăzut la articolul 1, pct.iii) de la lit.a) a alineatului (1), în sensul determinării necesarului de lichiditate care poate include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investițiile, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni în cazul IMM-urilor sau pentru următoarele 12 luni în cazul întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, față de situația reglementată anterior, respectiv 18 luni pentru toate categoriile de întreprinderi;

▪ modificarea termenului de transmitere a formularelor de raportare de către bănci până la data de 15 ale lunii curente, pentru luna anterioară, pentru raportarea privind valoarea de plată a grantului – componenta de dobândă, în loc de data de 7 ale lunii prevăzută în cadrul art. 1 alin. (9) din HG nr.282/2020, cu modificările și completările ulterioare;

▪ Plata ajutorului de stat sub formă de grant reprezentând valoarea cumulată a comisionului de risc, a comisionului de administrare și a dobânzilor se efectuează până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv. Pentru creditele de investiții/creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru destinate beneficiarilor care își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar, plata componentei nerambursabile în valoare de maximum 10% din valoarea finanțării garantate se realizează în termen de 1 an de la data solicitării transmise de FNGCIMM, pe baza deciziei de plată emise de FNGCIMM. Detaliile privind modalitatea și termenele de solicitare a plății grantului de către beneficiari și instituțiile de credit se stabilesc în convenția de garantare și plată a granturilor încheiată cu finanțatorii.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.