
Persoanele din grupurile vulnerabile, eligibile pentru a beneficia de vouchere în valoare de 20.200 euro pentru reabilitarea locuinței și instalarea de panouri solare, respectiv de 10.000 euro pentru instalarea de panouri solare și baterii pentru stocarea energiei verzi, vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti documentele pentru a beneficia de acest sprijin, în contextul în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a prelungit până la data de 3 martie 2025, ora 17.00, termenul pentru depunerea dosarelor la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică și până la data de 3 aprilie 2025, ora 17.00, termenul de depunere a cererilor de finanțare, de către operatori, în platforma PNRR.
„Am decis să prelungim termenul de depunere a dosarelor pentru voucherele destinate reabilitării locuințelor și instalării panourilor solare, pentru că ne dorim ca acest sprijin să fie accesibil cât mai multor beneficiari. Cererea din piață a arătat că este nevoie de mai mult timp. Aici subliniez că persoanele vulnerabile încă pot să intre în contact cu firmele care depun dosarele la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică. Extinderea acestui termen nu afectează ritmul implementării, ci, dimpotrivă, oferă șansa ca fondurile să fie utilizate eficient și să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Planul nostru este ca până la finalul anului să vedem proiectul dus la bun sfârșit”, a subliniat ministrul Marcel Boloș, citat într-un comunicat al MIPE.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.