MF propune o serie de modificări la reglementările privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB)

Ministerul Finanțelor a lansat în consultare un proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB). Potrivit Expunerii de motive, printre modificările pe care inițiatorii își propun, prin acest proiect, să le aducă prevederilor Legii nr.311/2015, sunt următoarele:

modificări în legătură cu resursele financiare ale FGDB:

extinderea ariei de utilizare a resurselor financiare, respectiv clarificarea faptului că din resursele financiare ale FGDB se asigură nu doar rambursarea împrumuturilor contractate de FGDB, ci și acoperirea costurilor asociate acestora (comisioane, dobânzi etc.) (propunerea de modificare a art. 30);

lărgirea sferei resurselor financiare ale FGDB prin includerea împrumuturilor cu caracter preventiv de la instituții financiare internaționale/instituții de credit, care pot fi contractate de FGDB cu garanția statului, anterior producerii vreuneia dintre situațiile care impun folosirea acestor resurse, în scopul întăririi capacității FGDB de a asigura un nivel adecvat de resurse financiare pentru plata compensațiilor sau pentru finanțarea măsurilor de rezoluție a instituțiilor de credit participante (propunerile de completare de la art.93 alin.(4) și de la art.114 lit.b1));

instituirea posibilității ca BNR să acorde FGDB împrumuturi pe termen scurt prin operațiuni de tip repo pentru furnizarea de lichiditate, în condițiile prevăzute de reglementările băncii centrale pentru acest tip de tranzacții, având în vedere că în perioade de criză pot apărea disfuncționalități ce ar putea genera lipsă de adâncime a pieței secundare a titlurilor de stat care ar face foarte dificilă lichidizarea acestor active la nevoie (propunerea de completare de la art. 1221);

♦ extinderea ariei depozitelor acoperite ce beneficiază de protecție peste plafonul standard de acoperire (echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro) prin includerea a încă două categorii de depozite, menționate la art. 6 alin. (2) lit. b) din Directiva 2014/49/UE privind schemele de garantare a depozitelor, respectiv cele rezultate ca urmare a căsătoriei sau divorțului, în vederea oferirii deponenților aflați în situațiile respective a unei protecții echivalente cu cea asigurată în alte state membre ale UE (propunerea de modificare a art. 62 alin. (1) lit. b));

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.