Ministerul Finanțelor la publicat pentru consultare un proiect de HG pentru modificarea HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Inițiatorii menționează, în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, că, în prezent, Ministerul Finanțelor derulează o schemă de ajutor de stat instituită prin HG nr. 807/2014, cu modificările și completările ulterioare, prin care se intenționează încurajarea participării active a întreprinderilor la reducerea decalajelor economice dintre regiuni, prin stimularea realizării de investiții în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare, adresate atât pieței interne, cât și competitive la export. Susținerea investițiilor are în vedere atât dezvoltarea capacității productive a economiei naționale, cât și creșterea contribuțiilor întreprinderilor finanțate prin plata de taxe și impozite la bugetul general consolidat al statului, precum și la bugetele locale. Aceste avantaje justifică efectuarea cheltuielilor din bugetul de stat pe care măsura de sprijin financiar le implică.
Bugetul maxim al schemei de ajutor de stat este de 6,38 miliarde lei, din care în perioada 2014-2021 s-au consumat 4,431 miliarde lei. Astfel, pentru perioada 2022-2023 au mai rămas 1,949 miliarde lei. Potrivit MF, la 30 decembrie 2021 se aflau în analiză 66 de cereri de acord pentru finanțare prin care se solicita un ajutor de stat în valoare de peste 1,4 miliarde lei. Perioada de derulare a schemei este 2014-2023 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare, respectiv 2015-2028 pentru plata ajutorului de stat. Ajutorul de stat se acordă întreprinderilor care realizează o investiție inițială cu o valoare totală, fără TVA, de minimum 4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro. Ajutorul de stat se acordă sub formă de sume nerambursabile, în raport de cheltuielile eligibile și în limita intensității maxim admisibile conform hărții regionale autorizate de Comisia Europeană.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.