Metodologia de întocmire și transmitere a Registrului electronic de evidență a zilierilor, publicată în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 1.140/2020 al ministrului Muncii și Protecției Sociale pentru aprobarea Metodologiei de întocmire și transmitere a Registrului electronic de evidență a zilierilor, precum și înregistrările care se efectuează în acesta a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 651 din 23 iulie 2020.

Actul normativ stabilește, între altele, că au obligația de a înființa, completa și transmite Registrul electronic de evidență a zilierilor, Beneficiarii de lucrări, definiți conform art. 1 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Actul normativ prevede că, pentru înființarea Registrului, Beneficiarul obține numele de utilizator și parola de la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își are sediul (ITM competent).

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.