MEAT: Anunț pentru beneficiarii primei sesiuni a Măsurii 1 – „Microgranturi din fonduri externe nerambursabile”

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță beneficiarii Măsurii 1 („Microgranturi din fonduri externe nerambursanbile”), care au primit notificare de rambursare a grantului acordat în cadrul primei sesiuni a acestei măsuri, că trebuie să returneze grantul de 9.679 lei în contul de grant deschis la bancă, pentru a putea, ulterior, solicita, din nou, finanțarea, prin reînscrierea în cadrul celei de-a doua sesiuni a Măsurii 1, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 5.2 alin. (4) și cu respectarea criteriilor de eligibilitate și a condițiilor prevăzute la art. 3.2 din procedura de implementare a măsurii postată pe site-ul MEAT.

„Ministerul și agențiile regionale oferă asistență tehnică prin intermediul sistemului de call-center disponibil cu 24 de stații active la numărul 0219059, iar aplicația informatică de înscriere în cadrul sesiunii 2 aferente măsurii «Microgranturi» va rămâne activă până în data de 23 noiembrie 2021, ora 20.00”, precizează MEAT.

Documentația  privind procedura de implementare a măsurii poate fi consultată aici, iar pe site-ul instituției este postat și un tutorial de înscriere care să faciliteze procesul de înscriere, aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)