În proiect, noi reglementări privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență

 

Se propun introducerea unei noi proceduri pre-insolvență – acordul de restructurare preventivă – și modificarea substanțială a procedurii concordatului preventiv

Guvernul a adoptat proiectul de lege care transpune Directiva Europeană în domeniul restructurării preventive, a anunțat Ministerul Justiției, într-un comunicat. Astfel, companiile românești urmează să aibă acces la cadre de restructurare îmbunătățite și la instrumente de avertizare timpurie. Proiectul de lege adoptat de Guvern are în vedere modificarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care transpune în dreptul românesc Directiva (UE) 2019/1023 privind restructurarea și insolvența.

Directiva europeană și proiectul de lege de transpunere își propun să faciliteze accesarea măsurilor de restructurare la primele semne de dificultate, pentru a preveni ieșirea din circuitul economic a companiilor viabile și pentru a stimula reluarea activității economice a companiilor care întâmpină dificultăți financiare, îndepărtând, astfel, stigmatul eșecului. „În contextul actual, când multe companii experimentează dificultăți punctuale sau sectoriale pe fondul pandemiei, transpunerea Directivei în legislația națională este o oportunitate pentru însănătoșirea mediului de afaceri românesc. Proceduri mai clare, mai flexibile, cu o mai largă marjă de negociere a debitorului cu creditorii săi, sub umbrela unei suspendări de maximum 4 luni a executărilor silite, instrumente procedurale adaptate unei stări de dificultate incipientă vor veni în sprijinul antreprenorilor afectați de pandemie”, precizează Ministerul Justiției.

În același timp, creditorii companiilor vor beneficia de un grad mai mare de recuperare a creanțelor prin apelarea la mecanisme de restructurare încă de la primele semne de dificultate.

În plus, noua legislație va încuraja acordarea de finanțări în procedură și va cuprinde prevederi care încearcă să elimine blocajele care tergiversează, în momentul de față, în procedurile de insolvență, aprobarea unui plan de reorganizare.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.