Documentul AA1000 „Principiile responsabilității”, tradus în limba română

 

CECCAR a tradus în limba română documentul AA1000 AccountAbility Principles, elaborat de AccountAbility. AccountAbility este o firmă globală de consultanță și standarde care colaborează cu întreprinderi, investitori, guverne și organizații multilaterale pentru a promova practici de afaceri responsabile și a îmbunătăți performanța pe termen lung.

Documentul a fost elaborat pe baza unui proces general global cu multiple părți interesate ca urmare a cererii sporite pentru ca organizațiile să identifice, să evalueze și să măsoare impactul activităților lor asupra dezvoltării sustenabile – cerere provenită de la inițiativele voluntare globale, reglementările guvernamentale și așteptările investitorilor și ale altor părți interesate.

Procesul a fost supravegheat de un Grup de lucru dedicat care a fost creat în 2016 și este format din experți dintr-o serie de organizații ale părților interesate, zone geografice și domenii.

Principiile responsabilității sunt aplicate de peste două decenii de organizații de toate dimensiunile și din diverse domenii cu scopul de a identifica, a prioritiza și a răspunde provocărilor legate de sustenabilitate, în vederea îmbunătățirii performanței lor globale pe termen lung. AA1000AP (2018) este fundamentul seriei de Standarde AA1000 și oferă o actualizare a abordării bazate pe principii, acceptată la nivel internațional, a gestionării sustenabilității în secolul 21.

Traducerea în limba română a documentului AA1000AP Principiile responsabilității (2018), realizată de CECCAR și revizuită de conf. univ. dr. Mirela Păunescu, expert contabil și cadru didactic la  Academia de Studii Economice din București, este disponibilă pe site-ul AccountAbility.

Comunicatul AccountAbility cu privire la publicarea versiunii în limba română a acestui document este disponibil aici.