CECCAR a emis Normele sectoriale privind prevenirea și combaterea spălării banilor, aplicabile profesioniștilor contabili

 

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a emis Normele sectoriale privind aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în domeniul serviciilor oferite de profesioniștii contabili, membri ai Corpului.

Normele, adoptate recent de organismul profesional și publicate în Monitorul Oficial nr. 56 din 20 ianuarie 2023, stabilesc, printre altele, obligațiile profesioniștilor contabili, în calitate de entități raportoare, cu privire la evaluarea și gestionarea riscului de spălare a banilor și de finanțare a terorismului la nivelul entității, detaliază politicile și normele interne, precum și cele la nivel de grup, procedura privind desemnarea persoanelor cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019 la nivelul entității și mecanismele de protecție a acestora, factorii de risc, cerințele privind măsurile de cunoaștere a clientelei, aplicabile profesioniștilor contabili.

Normele fac referire, de asemenea, la tranzacțiile raportabile și tranzacțiile suspecte și indicatorii pentru detectarea acestora, precum și obligațiile membrilor CECCAR în raportarea lor către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB).

Normele sectoriale au fost elaborate și emise de Corp în baza prevederilor Legii nr. 129/2019, potrivit cărora autoritățile de supraveghere și organismele de autoreglementare au obligația de a emite reglementări sectoriale în vederea aplicării dispozițiilor acestei legi.

Normele sunt aplicabile membrilor Corpului cu drept de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat în România, și anume:

a) experți contabili sau contabili autorizați, persoane fizice române sau străine, liber-profesioniști care își desfășoară activitatea în mod individual;

b) societăți de expertiză contabilă, societăți de contabilitate, companii și alte entități juridice autorizate să desfășoare activitățile profesionale prevăzute de OG nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, cu capital autohton, străin sau mixt.

Prevederile normelor sectoriale se aplică membrilor CECCAR prevăzuți la lit. a) doar în măsura în care desfășoară activitate și pentru serviciile prestate în calitate de liber-profesioniști.