APIA aduce o serie de clarificări pentru beneficiarii Măsurii M1 – Microgranturi în domeniul agroalimentar

 

Toate documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor și care urmează a fi încărcate în IMM Recover vor purta sintagma „decontat din microgrant”, asumată prin semnătură beneficiarului

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce, printr-un comunicat, o serie de clarificări beneficiarilor Măsurii M1 – Microgranturi în domeniul agroalimentar, având în vedere prevederile art. 9 litera g) din OUG 61/2022 potrivit căruia „beneficiarul ajutorului de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate, împreună cu documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor, în platforma IMM Recoverîn termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MADR/APIA să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de microgrant”.

În acest context, APIA precizează că toate documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor și care urmează a fi încărcate în IMM Recover de către aplicanții eligibili ai Măsurii M1, vor purta sintagma „decontat din microgrant”, asumată prin semnătură beneficiarului (facturi/ordine de plată/extras de cont/etc.).

Conform Ghidului solicitantului, cheltuielile cu achizițiile de terenuri, terenuri construite, imobile, mijloace de transport, rate și/sau rambursări la credite/linii de credite/leasing, dobânzi aferente acestora, garanțiile de orice fel precum și TVA-ul deductibil, nu sunt considerate cheltuieli eligibile prin Măsura 1 – Microgranturi în domeniul agroalimentar.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment