ANAF va modifica formularele 205 și 207

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează să modifice formularele 205 („Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit”) și 207 („Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă/impozitul suportat de plătitorul de venit/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți”) și, în acest sens, a fost elaborat un proiect de Ordin, publicat pe site-ul instituției, pentru consultare. ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, prin Legea nr.296/2020 și OG nr.8/2021, au fost aduse o serie de modificări și completări Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, care au vizat, în principal, următoarele aspecte:

 reglementarea regimului fiscal aplicabil în cazul veniturilor realizate de către contribuabili, alții decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca urmare a valorificării dreptului de creanță dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România potrivit prevederilor Legii nr.165/2013. În cazul acestor venituri, reglementate la art.68^2 și art.114 alin.(2) lit.k^1 din Codul fiscal, impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă, la fiecare plată, de către CEC Bank – S.A. prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut și reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual datorat;

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.