
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, modificarea Anexei la OPANAF nr. 3775/2024 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului „Decont precompletat RO e-TVA”. ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, potrivit prevederilor art.II pct. 42 din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, începând cu data de 1 august 2025 s-au modificat prevederile referitoare la cotele de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul în care cota standard de TVA se majorează de la 19% la 21% și se stabilește o cotă redusă de 11%. De asemenea, potrivit art.III din același act normativ, pentru livrarea de locuințe către persoanele fizice și pentru livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite către primării, se prevăd dispoziții tranzitorii potrivit cărora se aplică cota redusă de 9% până la data de 31 iulie 2026, în condițiile expres prevăzute de lege.
În acest context, ANAF a elaborat un nou model al formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată” aprobat prin OPANAF nr. 2131/2025.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.