ANAF propune modelul și conținutul formularului Notificării de conformare emise de organul de inspecție fiscală, procedura de notificare și periodicitatea de emitere

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, în transparență decizională, un proiect de ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularului Notificării de conformare emisă de organul de inspecție fiscală, a procedurii de notificare și a periodicității de emitere, precum și pentru modificarea Anexei nr.1a la OPANAF nr. 3711/2015 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală. ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că OUG nr. 188/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și pentru modificarea OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost reglementată „Notificarea de conformare emisă de organul fiscal central în cazul inspecției fiscale”.

Astfel, pentru contribuabilii/plătitorii prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală transmite acestora, în scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate în scopul reanalizării de către aceștia a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale. Prin notificare se comunică contribuabilului/plătitorului că, în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării, are posibilitatea să depună sau să corecteze declarațiile fiscale. Până la expirarea acestui termen, organul de inspecție fiscală nu întreprinde nicio acțiune în vederea selectării pentru efectuarea inspecției fiscale. Depunerea sau corectarea declarațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor nu împiedică selectarea pentru efectuarea inspecției fiscale, însă numai după împlinirea termenului prevăzut. După împlinirea termenului prevăzut, contribuabilii/plătitorii cu risc fiscal ridicat care nu au remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificați sunt supuși obligatoriu unei inspecții fiscale sau unei verificări documentare.

În acest context, ANAF a elaborat acest proiect de Ordin, prin care stabilește modelul și conținutul formularului Notificării de conformare emisă de organul de inspecție fiscală, procedura de notificare și periodicitatea de emitere.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.