ANAF: Procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, în consultare publică

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, în transparență decizională, un proiect de ordin pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin dispozițiile pct. 19 al art. I din OG nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, au fost modificate prevederile art.169 „Prevederi speciale privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată” din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Potrivit art. VI alin. (4) din ordonanță, reglementările se aplică începând cu 1 februarie 2022.

Prin această modificare legislativă au fost permanentizate regulile speciale pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, aprobate prin art. XI din OUG nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale. Potrivit acestor prevederi, taxa pe valoarea adăugată se rambursează cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, cu excepția unor situații reglementate distinct, pe categorii de contribuabili.

Pentru contribuabilii mari și contribuabilii mijlocii, rambursarea TVA se acordă după efectuarea inspecției fiscale anticipate doar în următoarele situații: ▪ contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancționate ca infracțiuni; ▪ organul fiscal central, pe baza informațiilor deținute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite; ▪ pentru contribuabilul/plătitorul respectiv a fost declanșată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvență, cu excepția celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condițiile legii speciale.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.