ANAF a publicat un material informativ privind procedura de mediere

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) aa publicat pe site-ul instituției, la secțiunea Asistență contribuabili, o Broșură privind procedura de mediere.

Procedura de mediere se aplică debitorilor pentru care a fost demarată procedura de executare silită prin comunicarea somației și care, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la organele fiscale competente o notificare privind intenția de mediere. Pentru persoanele juridice, care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, notificarea se depune de către debitorul care le-a înființat la organul fiscal competent pentru administrarea obligațiilor fiscale datorate de acesta.

Începând cu data de 1 martie 2022, contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, sunt obligați să transmită organului fiscal central documente, cereri, înscrisuri sau orice alte documente numai prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.