ANAF a publicat Ghidul privind redirecționarea unei sume de până la 3,5% din impozitul pe venit/câștigul net anual impozabil pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, Ghidul contribuabililor care optează pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit/câștigul net anual impozabil pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

Ghidul se adresează persoanelor fizice care au realizat în anul 2020 venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activități independente, activități agricole, venituri din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din alte surse și câștiguri din investiții și intenționează să redirecționeze suma reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul realizat în anul 2020 pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

Potrivit legii, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, prin completarea și depunerea următoarelor formulare: formularul 230 – „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”; formularul 212 – „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.