
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management, a decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor până la 30 septembrie 2025, ora 12:00. În acest sens a fost publicat Corrigendumul nr. 3 la Ghidul solicitantului de finanțare pentru Eficiență energetică în clădiri rezidențiale. Termenul inițial a fost 31 mai 2025. „Decizia de prelungire vine ca urmare a interesului crescut manifestat în regiune pentru realizarea de investiții care să contribuie la reducerea consumului energetic, scăderea emisiilor de carbon și îmbunătățirea calității vieții. Mai ales că lucrările de reabilitare termică realizate prin programul gestionat de ADR Vest nu presupun nicio contribuție financiară din partea proprietarilor”, se menționează într-un comunicat al instituției.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.