Accesarea fondurilor europene, digitalizată și debirocratizată; MIPE a simplificat procesul prin care se vor aloca cele 46 miliarde de euro din Politica de Coeziune 2021-2027

 

Guvernul a adoptat, miercuri, 12 apriie a.c., un act normativ care prevede măsuri de simplificare și debirocratizare a accesării celor 46 miliarde de euro de care va beneficia România prin Politica de Coeziune 2021-2027. Potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), „prin adoptarea actului normativ sunt instituite măsuri pentru integrarea lecțiilor învățate din perioada anterioară de programare 2014-2020, precum măsuri noi în vederea simplificării, reducerii sarcinii administrative, dar și consolidarea capacității autorităților de management de implementare și gestiune a programelor în perioada 2021-2027 în vederea unei absorbții ridicate a fondurilor europene alocate României. Astfel, se asigură accesul facil, transparent, nediscriminatoriu, competitiv și simplificat la fondurile europene”.

 „Perioada de programare 2021-2027 este primul exercițiu de gestionare descentralizată a 8 din cele 16 programe aprobate, iar prin actul normativ adoptat (…) vom asigura o abordare unitară la nivelul tuturor acestor programe. Simplificarea accesării fondurilor europene a fost pentru mine de la bun început un obiectiv de mandat, am promis predictibilitate pentru beneficiari, celeritate în activitatea de evaluare a proiectelor și o monitorizare mai eficientă a acestora. Iar OUG-ul aprobat astăzi este răspunsul la aceste promisiuni, facem pași importanți pentru ca birocrația inutilă în accesarea fondurilor europene să fie istorie. Integrând experiența perioadei 2014-2020, am pus accent pe calitatea proiectelor și pe implementarea corespunzătoare a acestora, iar declarația unică pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, alături de mecanismele de interoperabilitate și dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ vor reduce semnificativ povara birocratică pentru solicitanți. În plus, monitorizarea pe baza indicatorilor de etapă ne va aduce garanția unei bune implementări, astfel încât să ne asigurăm că banii europeni își ating scopul: acela de a contribui la dezvoltarea României prin proiecte de succes”, a declarat ministrul de resort, Marcel Boloș.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.