MEAT a lansat în consultare publică procedurile de implementare a trei programe de finanțare dedicate IMM-urilor

 

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a lansat în consultare publică procedurile de implementare aferente programelor naționale „Comerț & Servicii” (aici), „Microindustrializare – Fabricat în România” (aici) și „Accelerare a dezvoltării IMM-urilor” (aici). Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, noile ediții au drept obiectiv susținerea investițiilor și creșterea competitivității IMM-urilor, precum și încurajarea digitalizării și transformării verzi a acestora, printr-o schimbare de paradigmă, în ceea ce privește mecanismul de acordare a sprijinului financiar.

Astfel, cele trei programe, diferențiate doar prin activitățile-țintă cărora li se adresează, vor fi implementate cu componentă de primă de capital pentru creditele de investiții acordate de băncile partenere, pentru cheltuielile eligibile de retehnologizare, achiziția de echipamente noi și performante pentru eficientizarea energetică a activității, tehnologii, echipamente, sisteme, soluții sau servicii de colectare, reciclare, reutilizare a deșeurilor industriale și la fel de importante, cheltuieli de digitalizare a afacerilor.

„Complementaritatea între măsuri, în ceea ce privește activitățile țintă, respectiv producție pentru programul «Microindustrializare – Fabricat în România», comerț și servicii pentru măsura dedicată acestor sectoare, precum și separat ITconstrucțiiHoReCa și servicii medicale pentru programul de accelerare, acoperă întreaga paleta de activități eligibile pentru schemele de ajutor de minimis, oferind firmelor cu o vechime mai mare de 2 ani pârghii de investiții în activitatea proprie indiferent de sectorul pe care activează”, menționează MEAT, în comunicat.

Conform procedurilor aflate în consultate publică, mecanismul de acordare a sprijinului financiar  comun celor trei programe implică, în primă instanță, selectarea transparentă a băncilor partenere de către MEAT. Solicitanții vor depune, în continuare, cererile de creditare și finanțare la una dintre instituțiile de credit selectate, într-o perioadă de înscriere de 30 zile. Ulterior, băncile partenere vor transmite către MEAT listele proprii ale aplicanților, conform principiului primul venit – primul servit, realizând, în continuare, evaluarea bancabilității acestora.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.