A fost stabilită Procedura privind determinarea și regularizarea diferenței de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de sumele care pot fi redirecționate

 

În Monitorul Oficial nr. 643 din 13 iulie 2023 a fost publicat OPANAF nr. 1.090/2023 pentru aprobarea Procedurii privind determinarea și regularizarea diferenței de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de sumele care pot fi redirecționate, potrivit legii, precum și privind modificarea și completarea OPANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.  Procedura se aplică de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au dispus redirecționarea unor sume din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private, potrivit art. 42 și 56 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; b) au rectificat impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat al anului pentru care s-a dispus redirecționarea, în sensul diminuării acestuia.

În situația în care, ulterior depunerii formularului 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor”, impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat al anului pentru care s-a dispus redirecționarea se rectifică în sensul diminuării acestuia, iar contribuabilii au redirecționat o sumă mai mare decât suma care putea fi redirecționată, potrivit legii, aceștia datorează bugetului de stat diferența de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.