ANAF atrage atenția asupra unor persoane care solicită sume de bani în numele Fiscului

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că, la sesizarea unui contribuabil, a identificat următoarea situație: o persoană folosea, fără drept, o calitate oficială – inspector superior ANAF – și solicita sume de bani în numele instituției. „Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparține instituției, anafro@europe.com. Prin email s-au transmis: un termen limită pentru depunerea banilor, suma solicitată (2178 USD!) precum și metoda de plată: crypto monede! Aceste elemente, nespecifice unei instituții de stat, au dat de gândit contribuabilului, care a contactat administrația fiscală din raza domiciliului, singura acțiune recomandabilă în situația în care orice contribuabil are suspiciuni cu privire la situația fiscală proprie”, menționează reprezentanții ANAF, într-un comunicat.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.