Schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creșterea animalelor a fost prelungită cu 6 luni

 

Executivul a aprobat o Hotărâre potrivit căreia schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creșterea animalelor, instituită prin HG nr. 1.179/2014, a fost prelungită cu încă 6 luni, respectiv până la data de 30 iunie 2023, cu valorile cuantumurilor reglementate în prezent aferente perioadei menționate anterior, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 702/2014 al Comisiei și ale HG nr. 1.179/2014. De asemenea, prin acest act normativ se oferă posibilitatea de a completa cererea inițială doar pentru jumătate de an în vederea continuării activității de ameliorare până la adoptarea noii legislații UE.

HG nr. 1.179/2014 reglementează schema de ajutor de stat, având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

Cererile inițiale de solicitare a ajutoarelor de stat se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.