CE sprijină elaborarea strategiei României privind economia circulară

 

Comisia Europeană (CE) a sprijinit România în elaborarea unei strategii privind economia circulară, care a fost adoptată oficial de guvernul României la 21 septembrie 2022, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. „Direcția Generală Sprijin pentru Reforme Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene a acordat sprijin în ceea ce privește elaborarea strategiei pentru o economie circulară prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic al UE (IST). Prin urmare, României i s-a acordat asistență tehnică pe parcursul tuturor etapelor de elaborare a documentului”, se menționează în comunicat.

Strategia adoptată oferă o imagine de ansamblu a potențialului de circularitate pe care îl au 14 sectoare economice din România, stabilind o direcție generală clară care vizează accelerarea tranziției de la un model economic liniar la unul circular. Prin urmare, România își reafirmă sprijinul față de obiectivele Pactului verde european.

Pe lângă contribuția la tranziția de la un model economic liniar la unul circular, această strategie reprezintă, de asemenea, o oportunitate ca România să își reducă dependența ridicată de importurile de materii prime. Într-adevăr, strategia privind economia circulară va sprijini identificarea de soluții pentru colectarea și reutilizarea tuturor tipurilor de deșeuri, pentru a reduce această dependență. Prin urmare, în strategia națională sunt prevăzute cinci priorități pentru elaborarea de politici care vizează promovarea circularității în România. Acestea se axează pe:  reducerea consumului de materii prime virgine prin activități durabile de extracție, reciclare și recuperare; ▪ reducerea consumului de bunuri de consum prin prelungirea duratei de viață a produselor; ▪ reducerea impactului activităților de producție asupra mediului; ▪ reducerea impactului pe care îl au asupra mediului activitățile de gestionare și eliminare ale deșeurilor și apelor reziduale și ▪ îmbunătățirea coerenței politicilor și guvernanței, comunicării și colaborării între autoritățile locale, regionale și naționale.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.