Noi modificări la Codul fiscal

Noile reglementări vizează, între altele, în domeniul accizelor, simplificarea procedurilor comerciale care presupun automatizarea formalităților pentru deplasarea în interiorul UE a produselor accizabile atât în regim suspensiv de accize, cât și după eliberarea pentru consum, precum și îmbunătățirea funcționarii transfrontaliere a regimului existent de scutire pentru micile fabrici de băuturi alcoolice.

În Monitorul Oficial nr. 92 din 28 ianuarie 2022 a fost publicată OG nr. 4/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru prorogarea unui termen. În esență, actul normativ are în vedere următoarele:

Titlul VII – Taxa pe valoarea adăugată

Inițiatorii precizează s-a urmărit transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei (UE) 2019/2235 a Consiliului din 16 decembrie 2019 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și a Directivei 2008/118/CE privind regimul general al accizelor, în ceea ce privește acțiunile de apărare din cadrul Uniunii, prin introducerea scutirii de TVA pentru următoarele operațiuni:  importul de bunuri efectuat în România de către forțele armate ale altor state membre în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune;  livrarea de bunuri netransportate în afara României și/sau prestarea de servicii efectuate în România, destinate fie utilizării de către forțele armate ale altor state membre sau de către personalul civil care le însoțește, fie aprovizionării popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune;  livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forțelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinație, în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.