Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la 31 ianuarie 2022 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2021. Potrivit unui comunicat al instituției, cererile se depun la sediile Centrelor APIA, unde a fost depusă cererea inițială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).
Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei va fi însoțită de următoarele documente: a) memoriul tehnic cu activitățile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare și/sau conservare, aprobat de ANZ; b) lista activităților, inclusiv lucrările și tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ; c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menționate activitățile efectuate și cuantumul acestora, precum și perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant; d) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverința emisă de aparatul de specialitate al primarului localității unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligația depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta; e) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz; f) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.