Noi reglementări privind programul „ELECTRIC UP”

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG nr. 159/2020 privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul energetic național, precum și a stațiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanțare „ELECTRIC UP”. Actul normativ, în forma promulgată de președinte, include o serie de modificări față de varianta promovată de Guvern.

Una dintre modificări vizează condiția de instalare a minimum unei stații de reîncărcare cu o putere de minimum 22 kW, cu două puncte de încărcare, dându-se, astfel, posibilitate beneficiarului de a-și stabili numărul de stații și caracteristicile tehnice ale acestora în funcție de necesitatea proprie.

Astfel, actul normativ prevede că programul se implementează printr-un ghid de finanțare, respectiv Ghidul de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul energetic național și a stațiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic. Între altele, acesta cuprinde anexa nr. 1 privind indicatorul de performanță, criteriile tehnice de eligibilitate a operatorilor economici și cuantumul finanțării, care se adresează proiectelor pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul energetic național și cel puțin a unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW, pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, cu minimum două puncte de încărcare.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.