Modelul formularului 093 și instrucțiunile de completare a acestuia, publicate în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 1.191 din 16 decembrie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.941/2021 al ANAF pentru modificarea Anexei nr. 2 la OPANAF nr. 631/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de înregistrare/anulare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată. Actul normativ reglementează modelul formularului 093 „Declarație de înregistrare în scopuri de TVA/Declarație de mențiuni pentru persoanele impozabile care au sediul activității economice în afara României, dar sunt stabilite în România prin sedii fixe” și instrucțiunile de completare a formularului menționat.

Declarația se completează și se depune de persoanele impozabile stabilite în România prin unul sau mai multe sedii fixe, conform art. 266 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, care sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în condițiile prevăzute la art. 316 alin. (2) și (21) din Codul fiscal. Declarația de înregistrare se completează cu ocazia înregistrării în scopuri de TVA, a persoanei impozabile stabilite în România prin sediul fix, iar declarația de mențiuni se completează ori de câte ori se modifică datele declarate anterior.

Declarația se depune, direct (reprezentant legal) sau prin împuternicit, la registratura organului fiscal competent ori la poștă prin scrisoare recomandată, la termenele stabilite de legislația în vigoare. Declarația se completează în două exemplare, înscriindu-se cu majuscule, citeț și corect, toate datele prevăzute de formular.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.