Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 – investiții productive”, publicată în Monitorul Oficial

A fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 1.111 din 22 noiembrie 2021, Ordinul nr. 1.290/2021 al ministrului investițiilor și proiectelor europene, interimar, pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 – investiții productive. Obiectivul Schemei de ajutor de stat îl reprezintă susținerea IMM-urilor în cadrul programului de relansare economică cu finanțare din Facilitatea de finanțare REACT-EU în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată acelor IMM-uri care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților. Schema de ajutor de stat este finanțată din fondurile aferente Programului operațional Competitivitate (POC) 2014 – 2020, cu modificările și completările ulterioare, prin resursele REACT-EU FEDR.

Ajutorul de stat se acordă sub forma de granturi pentru realizarea de investiții, conform prevederilor actului normativ.

Schema se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, până la data de 31 decembrie 2021. În condițiile în care Cadrul temporar se va prelungi până la 30 iunie 2022, perioada de aplicare a schemei va fi extinsă în consecință.

Bugetul total alocat este echivalentul în lei al sumei de 358.384.803,64 euro, din care 300.000.000,00 euro REACT-EU FEDR prin POC 2014-2020 și 58.384.803,64 euro fonduri de la bugetul de stat. Cursul de schimb euro/leu folosit în prezenta schemă este cursul INFOREURO valabil în luna octombrie 2021.

Valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro. Beneficiarii măsurii sunt IMM-urile care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:  nu se aflau în dificultate la data de 31 decembrie 2019, în sensul prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare; ▪ nu există împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ce nu au fost executate și recuperate integral; ▪ nu sunt supuși concordatului preventiv, procedurilor de lichidare, insolvență sau faliment; ▪ sunt înființați până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv; ▪ au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în anul 2019; ▪ se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.