Stimați membri CECCAR,
Stimați invitați,
Îmi face o deosebită plăcere și mă simt onorat să mă fiu aici, alături de dumneavoastră. La acest ceas aniversar vă urez, atât în nume personal, cât și în numele instituției pe care o reprezint, un sincer „La mulți ani!”. Să ne ajute Dumnezeu, așa cum au menționat și antevorbitorii mei, să sărbătorim împreună și următorul centenar. Să fie un „wishful thinking” din partea noastră. Să ne ajute Dumnezeu să fim sănătoși și să trecem foarte bine prin această perioadă care ne-a afectat foarte mult, atât pe noi, cât și mediul de afaceri, firmele pe care le reprezentăm și pe care ne dorim să le ajutăm, împreună, să treacă peste această perioadă.
Voi citi în continuare mesajul domnului Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.
„Doamnelor și domnilor,
Stimați organizatori,
Vă mulțumesc pentru invitație. Sunt onorat să mă aflu în prezența atâtor oameni valoroși, experți contabili de succes, contabili autorizați membri CECCAR, care au atins performanța și excelența. Suntem aici pentru a sărbători împreună împlinirea unui secol de la momentul istoric al reglementării profesiei contabile în România, dar și pentru a aduce în atenție rolul esențial al acestei profesii pentru o economie sustenabilă și rezilientă. În mod deosebit, doresc să adresez felicitări dumneavoastră, experților contabili membri CECCAR, pentru profesionalismul, implicarea și perseverența legate de această profesie, dar și CECCAR, pentru implicare și pentru întreaga activitate. Reprezint Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și, în calitate de director general al acestei entități care acționează ca un liant între mediul de afaceri și sistemul bancar, pot spune că fără aportul dumneavoastră activitatea IMM-urilor din România ar fi imposibilă.
Citește mesajul integral în CECCAR Business Magazine.