Îndrumări aferente noilor norme privind TVA pentru comerțul electronic, disponibile și în limba română

După cum am mai informat, Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală a Comisiei Europene a publicat, la 30 octombrie 2020, Notele explicative la noile norme în materie de TVA pentru comerțul electronic, care conțin îndrumări cu privire la aplicarea noilor norme, inclusiv exemple, pentru furnizorii sau interfețele de comerț electronic implicate în tranzacțiile electronice transfrontaliere și o serie de resurse care să ajute companiile care își desfășoară activitatea în mediul online să-și înțeleagă obligațiile în materie de TVA.

Noile norme vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2021 și au ca scop asigurarea unui mediu concurențial echitabil pentru companiile din UE și simplificarea regulilor privind TVA pentru companiile implicate în comerțul electronic transfrontalier.

Pe website-ul Comisiei Europene, la secțiunea Resurse, sunt disponibile, acum și în limba română, îndrumările amintite: Notele explicative referitoare la normele privind TVA pentru comerțul electronic, Notele explicative referitoare la modificările TVA în Uniunea Europeană în ceea ce privește locul de prestare a serviciilor de telecomunicații, a serviciilor de radiodifuziune și televiziune și a serviciilor electronice și Ghidul privind ghișeul unic pentru TVA.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)