Noi reglementări de ordin fiscal privind rezidența în România a persoanelor juridice străine

În Monitorul Oficial nr. 520 din 19 mai 2021 a fost publicat Ordinul nr. 577/2021 al ministrului Finanțelor pentru reglementarea unor aspecte privind rezidența în România a persoanelor juridice străine. Actul normativ stabilește, între altele, formularistica elaborată pentru aplicarea prevederilor art. 7 pct. 18 și 37, art. 81 și art. 230 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale convențiilor de evitare a dublei impuneri, prevăzută în anexele nr. 1 și 2*) la acest Ordin, respectiv: a) Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei juridice străine cu locul conducerii efective în România; b) Notificare privind îndeplinirea condițiilor de rezidență potrivit prevederilor art. 7 pct. 18 și 37 din Codul fiscal de către persoana juridică străină.

Potrivit art. 7 pct. 18 și 37 din Codul fiscal, persoana juridică străină este rezidentă în România dacă locul de exercitare a conducerii efective este în România, realizând operațiuni care corespund unor scopuri economice, reale și de substanță și unde este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile: a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activității persoanei juridice străine în ansamblul său se iau în România de către directorii executivi/membrii consiliului de administrație; sau b) cel puțin 50% din directorii executivi/membrii consiliului de administrație ai persoanei juridice străine sunt rezidenți.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.