Ordinul nr. 1.107/2020 privind noul model al Declarației unice, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 1.107/2020

privind modificarea și completarea Ordinului președintelui ANAF nr. 139/2020 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 468, Partea I, din 3 iunie 2020.

Potrivit actului normativ, în anul 2020, declarația se depune:

  • până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, pentru stabilirea și declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în anul 2020, precum și pentru declararea și stabilirea contribuțiilor sociale datorate;
  • până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, în vederea declarării venitului realizat și stabilirii impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale, pentru anul 2019;
  • până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii, în cazul exercitării opțiunii privind destinația unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil stabilit potrivit art.123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

Citiți mai multe despre prevederile acestui act normativ în CECCAR Business Magazine.