1 octombrie 2021, noul termen propus pentru depunerea declarației privind beneficiarul real

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a lansat vineri, 14 mai, în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru amânarea depunerii declarației privind beneficiarul real. Inițiativa este motivată, potrivit notei de fundamentare ce însoțește proiectul normativ, de reintroducerea acestei obligații de raportare „în mod abrupt, chiar în perioada depunerii situațiilor financiare anuale”, termenul fiind stabilit „fără analizarea impactului în contextul pandemiei și al menținerii procedurii de depunere clasice”. Astfel, potrivit inițiatorilor proiectului, „se generează o sarcină excesivă atât asupra mediului privat, cât și asupra aparatului administrativ însărcinat cu înregistrarea acestor declarații”.

Proiectul menționat conține un articol unic, potrivit căruia „prin derogare de la prevederile art. 56 alin (4) al Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (…) în anul 2021 declarația anuală privind beneficiarul real al persoanei juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică până la data de 1 octombrie 2021”.

Conform notei de fundamentare citate, propunerea normativă are în vedere, pentru mediul de afaceri, „introducerea unui element de previziune, înlesnind astfel noile sarcini administrative impuse. De asemenea, se va ameliora «suprasarcina» administrativă asupra registrului comerțului, nevoit altfel să facă față brusc obligației îndeplinirii unei noi cerințe într-un timp relativ scurt”.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.