Modificări la Procedura de utilizare și funcționare a sistemului național privind factura electronică RO e-Factura

 

În Monitorul Oficial nr. 714 din 15 iulie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 1667/2022 al ministrului Finanțelor pentru modificarea Procedurii de utilizare și funcționare a sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, precum și de primire și descărcare a facturii electronice de către destinatarii facturii electronice emise în relația B2G în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, aprobată prin OMF nr. 1.365/2021, și privind modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 2.004/2013 pentru aprobarea procedurilor privind registrul entităților publice și registrul altor entități. Între altele, modificările au în vedere primirea și descărcarea facturii electronice de către destinatarii facturilor electronice emise în relația B2G (Business-to-Government).

Astfel, potrivit noului act normativ, destinatarii facturii electronice emise în relația B2G au obligația să primească și să descarce factura electronică prin accesarea secțiunii Factura electronică disponibilă în Spațiul privat virtual (SPV) din cadrul portalului ANAF sau, în cazul celor înregistrați în Registrul entităților publice, potrivit procedurii aprobate în anexa nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 2.004/2013 pentru aprobarea procedurilor privind registrul entităților publice și registrul altor entități, cu modificările și completările ulterioare, prin accesarea „Punctului Unic de Acces” de pe site-ul Ministerului Finanțelor – Sistemul național de raportare Forexebug, secțiunea „Vizualizare rapoarte” – „Facturi electronice”. Primirea și descărcarea facturii electronice emise în relația B2G pot fi efectuate de către persoanele înregistrate ca utilizatori în SPV sau de către persoanele înrolate cu rol de vizualizare rapoarte în sistemul național de raportare Forexebug potrivit procedurii prevăzute în anexa nr. 1 la OMFP nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare — Forexebug, cu modificările și completările ulterioare.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.