Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania - Filiala Vrancea




Redactor – Editura CECCAR

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Aparatului Central din str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, București, în vederea ocupării unui post de redactor, pe durată determinată, în cadrul Editurii CECCAR.

Condiţiile generale de participare:

  • are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
  • nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice și cerințe:

  • studii superioare finalizate (Facultatea de Litere);
  • cunoștințe solide de limba română;
  • experiență relevantă în lucrul cu textul (cel puțin trei ani pe un post similar);
  • experiență în redactarea de carte reprezintă un avantaj;
  • cunoștințe foarte bune de operare PC (program editare Office Word);
  • capacitate de organizare, analiză și sinteză;
  • persoană atentă, cu foarte bun management al timpului;

Descrierea postului:

  • corectează și redactează cărți în domeniul economic;
  • participă la întregul proces editorial;
  • ține legatura cu autorii, tipografia și alți colaboratori externi;
  • colaborează cu membrii echipei.

Dosarele de înscriere se vor depune până la data de 7.01.2019 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 8.00-16.00 la sediul CECCAR din București, Intrarea Pielari nr. 1, sector 4. Proba scrisă și proba de verificare a competențelor de utilizare PC au loc în data de 9.01.2019, ora 11.00, iar susținerea interviului are loc la data de 9.01.2019, ora 12.30.

Acte necesare pentru dosarul de înscriere:

  • Cerere de înscriere la concurs;
  • CV-ul semnat pe fiecare pagină.

Consilier juridic în cadrul Direcției Juridice Resurse Umane și Achiziții

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Aparatului Central  din București, str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, în vederea ocupării postului de consilier juridic  în cadrul Direcției Juridice Resurse Umane și Achiziții Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoaște foarte bine limba română, scris și vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. îndeplinește condițiile de studii și de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice și cerințe de participare la concurs:
  • studii superioare juridice
  • capacitate de analiză și sinteză;
  • exeperiență in domeniu juridic și resurse umane, de minim 3 ani;
  • capacitate de asimilare rapidă a informațiilor noi;
  • excelente abilități de comunicare, amabilitate și muncă în echipă;
  • rezistență la stres, flexibilitate, atenție la detalii, minuțios, perseverență;
  • cunoștințe Microsoft Office, nivel foarte bun;
  • capacitate de sistematizare, analiză și sinteza informațiilor;
  • comportament profesional integru și conduită ireproșabilă.
Concursul se desfășoară la sediul CECCAR – Aparatul Central din București, Str. Intrarea Pielari nr. 1 sector 4 , după cum urmează :
  • dosarele de înscriere se vor depune pe adresa de email resurseumane@ceccaro.ro până la data de 12.12.2018  ora 16,00 și vor fi prezentate în original, la sediu în ziua concursului.
  • proba scrisă constând în verificarea cunoștințelor profesionale dobândite (inclusiv întrebări din bibliografie), proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului precum și susținerea interviului vor avea loc în data de 14.12.2018 ora 11.00;
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
  1. cerere de înscriere la concurs scrisă de mână și semnată;
  2. CV semnat pe fiecare pagină;
  3. copia actului de identitate;
  4. copiile diplomelor de studii;
  5. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinței care atestă vechimea în muncă și vechimea în specialitatea studiilor);
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate (adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății Publice.
BIBLIOGRAFIE
  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată, cu modificările ulterioare;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
  3. Legea 263/2010 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  4. Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate,
  5. Lege 53/2003 din 24 ianuarie 2003, republicată- Codul muncii
  6. Ordonanţa de Urgenţă 111/2010 din  8 decembrie 2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
  7. Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 din 14 decembrie 2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

Sef birou evidență tablou in cadrul filialei Sibiu

    Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romania, organizează concurs la sediul Filialei CECCAR Sibiu din localitatea Sibiu, Soseaua Alba Iulia Nr. 12, jud. Sibiuîn vederea ocupării postului de sef birou evidență tablou cu contract de munca pe perioadă nedeterminată si program de lucru de 8 ore/zi. Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
    1. cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
    2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
    3. vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
    4. capacitate deplină de exerciţiu;
    5. starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
    6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
    7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
    Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
    • studii superioare;
    • capacitate de analiză şi sinteză;
    • abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
    • rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
    • cunoştinţe bune Microsoft Office;
    • comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
    Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Sibiu din localitatea Sibiu, Soseaua Alba Iulia Nr. 12, jud. Sibiu, după cum urmează :
    • dosarele de înscriere se vor depune până la data 07.12.2018  inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 09,00-17,00 la sediul filialei CECCAR Sibiu
    • proba scrisă are loc în data de 12.12.2018  ora 13,00;
    • proba de verificare a abilităților  de utilizare a calculatorului  are loc în data de 12.12.2018  ora 14,00;
    • susținerea interviului are loc la data de 12.12.2018  orele 15,00;
    • comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul filialei CECCAR Sibiu.
    Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
    1. cerere de înscriere la concurs;
    2. CV- ul semnat pe fiecare pagină;
    3. copia actului de identitate ;
    4. copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
    5. copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
    6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
    BIBLIOGRAFIE
    1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
    2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
    3. Metodologia de acordare a vizei aprobate prin HCN nr.78/9 ianuarie 2017

Şef birou administrativ în cadrul filialei Dâmboviţa

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul filialei CECCAR Dâmbovița din localitatea Târgoviște str. Gimnaziului nr. 82, în vederea ocupării unui post de șef birou administrativ, cu normă întreagă de 8 ore/zi. Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoaște foarte bine limba română, scris și vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. îndeplinește condițiile de studii și de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice și cerințe de participare la concurs:
  • studii superioare economice sau medii economice
  • capacitate de analiză și sinteză;
  • capacitate de asimilare rapidă a informațiilor noi;
  • excelente abilități de comunicare (verbal, nonverbal), amabilitate și muncă în echipă;
  • rezistență la stres, flexibilitate, atenție la detalii, minuțios, perseverență;
  • cunoștințe Microsoft Office, nivel bun;
  • navigare internet;
  • capacitate de sistematizare, analiză și sinteza informațiilor;
  • comportament profesional integru și conduită ireproșabilă.
Concursul se desfășoară la sediul filialei CECCAR Dâmbovița din localitatea Târgoviște str. Gimnaziului nr. 82 , după cum urmează :
  • dosarele de înscriere se vor depune la sediul filialei CECCAR Dâmbovița sau pe email ceccardambovita@ceccardambovita.ropână la data de 05 decembrie 2018, ora 13.00 și vor fi prezentate în original, la sediu în ziua concursului.
  • proba scrisă constă în verificarea cunoștințelor profesionale dobândite (inclusiv întrebări din bibliografie), proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului precum și susținerea interviului vor avea loc în data de 05 decembrie 2018, ora 14.00;
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
  1. cerere de înscriere la concurs scrisă de mână și semnată;
  2. CV semnat pe fiecare pagină;
  3. copia actului de identitate;
  4. copiile diplomelor de studii;
  5. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinței care atestă vechimea în muncă și vechimea în specialitatea studiilor);
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate (adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății Publice.
BIBLIOGRAFIE
  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, modificat prin Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017;
  3. Ordin nr. 2634 din 2015 privind documentele financiar-contabile;
  4. Decret nr. 209 din 5 iulie 1976 pentru aprobarea Regulamentului operatiilor de casa;
  5. Ordin 3103/2017 privind aprobarea Reglementarilor Contabile pentru persoanele juridice fara scop patrimonial
  6. Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, actualizată;
  7. Legea nr. 227/2015- Codul Fiscal;
  8. Legea 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar;
  9. Normele nr. 5915/2008 privind elaborarea, aprobarea și executarea bugetului de venituri și cheltuieli, fluxurile financiare și evidența contabilă in cadrul CECCAR, cu modificările ulterioare (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  10. Normele 5924/2008 privind organizarea și inventarierea CECCAR, cu modificările ulterioare (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  11. Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;
  12. Ordonanţa de urgenţă nr. 28/1999 republicată privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal;
  13. Metodologia de acordare a vizei aprobate prin HCN nr.78/9 ianuarie 2017 (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  14. Metodologia de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat aprobată de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017 (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  15. Sistemul de cotizații în cadrul CECCAR aprobat de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017(se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița).

Auditor intern – Aparatul Central

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs la sediul Aparatului Central din str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, București, în vederea ocupării unui post de auditor intern în cadrul Compartimentului Audit Intern:

Condiţiile generale de participare:
  • are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
  • nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe:
  • înscrierea și participarea la concurs conform Legii nr. 162/2017 și OUG 75/1999;
  • studii superioare economice;
  • să poată semna raportul de audit, conform prevederilor legale în vigoare;
  • cunoștințe foarte bune de operare PC;
  • capacitate de organizare, analiză și sinteză;
  • adaptabilitate, perseverență, bune abilități de comunicare, rezistență la stres, flexibilitate, atenție la detalii și minuțios;
  • abilități de comunicare, de ascultare, atenție la detalii și disponibilitate de lucru în echipă;
Interviul se desfăşoară la sediul Aparatului Central din Str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, București, după cum urmează:
  • dosarele de înscriere se vor depune până la 07.12.2018 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 08.00-16.00 la sediul CECCAR din București, Intrarea Pielari nr. 1, sector 4;
  • proba scrisă si proba de verificare a competențelor de utilizare PC au loc în data de 14.12.2018, de la ora 12.00;
  • susținerea interviului are loc la data de 14.12.2018, de la ora 14.00.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere:
  • cerere de înscriere la concurs;
  • CV, semnat pe fiecare pagină.


    Șef Birou administrativ – Filiala CECCAR Vrancea

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romania organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Vrancea, din localitatea Focșani, str. Scarlat Târnăvitu nr. 5, în vederea ocupării postului de șef Birou administrativ în cadrul filialei CECCAR Vrancea.

Condiţiile generale pentru persoana care de participă la concurs:
  • are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
  • studii medii economice sau superioare economice;
  • cunoştinţe foarte bune de operare PC;
  • experinţa pe un post de economist constituie avantaj;
  • capacitate de organizare, analiză şi sinteză;
  • adaptabilitate, perseverenţă, bune abilităţi de comunicare , rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii și minuţios;
  • comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Vrancea din localitatea Focșani, str. Scarlat Târnăvitu nr. 5, după cum urmează:
  • dosarele de înscriere se vor depune până la data 23.11.2018 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 9.00-17.00 la sediul filialei CECCAR Vrancea;
  • proba scrisă si proba de verificare a competențelor de utilizare PC au loc în data de 28.11.2018 ora 9.30;
  • susținerea interviului are loc la data de 28.11.2018 orele 12.30.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
  • cerere de înscriere la concurs;
  • CV-ul semnat pe fiecare pagina;
  • copia actului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
  • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).  

     

     

     

    Bibliografie 

         Pentru postul de șef birou administrativ

    1.    Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;

    2.      Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, modificat prin Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017;

    3.      Ordin nr. 2634 din 2015 privind documentele financiar-contabile;

    4.      Decret nr. 209 din  5 iulie 1976 pentru aprobarea Regulamentului operatiilor de casa;

    5.      Ordin 3103/2017 privind aprobarea Reglementarilor Contabile pentru persoanele juridice fara scop patrimonial

    6.      Legea nr. 82/1991  a contabilitatii, actualizată;

    7.      Legea nr. 227/2015- Codul Fiscal;

    8.      Legea  nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar;

    9.      Normele nr. 5915/2008 privind elaborarea, aprobarea și executarea bugetului de venituri și cheltuieli, fluxurile financiare și evidența contabilă in cadrul CECCAR, cu modificările ulterioare (se procură de la sediul filialei CECCAR Vrancea);

    10. Normele  nr. 5924/2008 privind organizarea și inventarierea CECCAR, cu modificările ulterioare (se procură de la sediul filialei CECCAR Vrancea);

    11. Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;

    12. Ordonanţa de urgenţă nr. 28/1999 republicată privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal;

    13.    Metodologia de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat aprobată de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017 (se procură de la sediul filialei CECCAR Vrancea);

    14.    Metodologia de stabilire a cotizatiilor de membru aprobată de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017 (se procură de la sediul filialei CECCAR Vrancea); 

    15.    Sistemul de cotizații în cadrul CECCAR aprobat de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017(se procură de la sediul filialei CECCAR Vrancea).


     

Auditor de calitate – Filiala CECCAR Argeș

  • Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Argeș din localitatea Pitești, str. Constantin Brâncoveanu nr. 4, în vederea ocupării postului de auditor de calitate, cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu program de lucru de 4 ore/zi.

    Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs
    • are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
    • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
    • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
    • are capacitate deplină de exerciţiu;
    • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
    • îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
    • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
    Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
    • studii superioare economice;
    • are calitatea de expert contabil și experiențã profesionalã de minimum 5 ani;
    • capacitate de analiză şi sinteză;
    • abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
    • rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
    • cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
    • comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
    Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Argeș din localitatea Pitești, str. Constantin Brâncoveanu nr. 4, județul Argeș, după cum urmează:
    • dosarele de înscriere se vor depune până la data 22.11.2018 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 8.00-16.00, la sediul filialei CECCAR Argeș;
    • proba scrisă și proba de verificare a competențelor de utilizare PC au loc în data de 26.11.2018, ora 13.00;
    • susținerea interviului are loc la data de 26.11.2018, ora 14.30.
    Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
    • cerere de înscriere la concurs;
    • CV-ul semnat pe fiecare pagină din care să rezulte numărul total de expertize efectuate;
    • copia actului de identitate;
    • copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
    • copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
    • cazierul judiciar;
    • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
    BIBLIOGRAFIE
    • Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
    • Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
    • Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile;
    • Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile;
    • Standardul profesional nr.35 privind expertizele contabile;
    • Codul etic național al profesioniștilor contabili.         

Posturi vacante – Filiala CECCAR Dâmbovița (octombrie 2018)

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul filialei CECCAR Dâmbovița din localitatea Târgoviște, str. Gimnaziului nr. 82, în vederea ocupării a două posturi cu normă întreagă de 8 ore/zi, un post de șef Birou evidență tablou, un post de șef Birou administrativ și un post cu timp de lucru parțial de 4 ore/zi, de auditor de calitate.

Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • cunoaște foarte bine limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice și cerințe de participare la concurs:

  • studii superioare pentru postul de șef Birou evidență tablou;
  • studii superioare economice sau medii economice pentru postul de șef Birou administrativ;
  • studii superioare economice și calitatea de expert contabil pentru postul de auditor de calitate;
  • capacitate de analiză și sinteză;
  • capacitate de asimilare rapidă a informațiilor noi;
  • excelente abilități de comunicare (verbal, nonverbal), amabilitate și muncă în echipă;
  • rezistență la stres, flexibilitate, atenție la detalii, minuțios, perseverență;
  • cunoștințe Microsoft Office, nivel bun;
  • navigare internet;
  • capacitate de sistematizare, analiză și sinteza informațiilor;
  • comportament profesional integru și conduită ireproșabilă.

Concursul se desfășoară la sediul filialei CECCAR Dâmbovița din localitatea Târgoviște, str. Gimnaziului nr. 82 , după cum urmează:

  • dosarele de înscriere se vor depune la sediul filialei CECCAR Dâmbovița sau pe email ceccardambovita@ceccardambovita.ro până la data de 14 noiembrie 2018, ora 14.00 și vor fi prezentate în original, la sediu în ziua concursului;
  • proba scrisă constă în verificarea cunoștințelor profesionale dobândite (inclusiv întrebări din bibliografie), proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului precum și susținerea interviului vor avea loc în data de 14 noiembrie 2018, ora 15.00.

Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:

  • cerere de înscriere la concurs scrisă de mână și semnată;
  • CV semnat pe fiecare pagină;
  • copia actului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii;
  • copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinței care atestă vechimea în muncă și vechimea în specialitatea studiilor);
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate (adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății Publice.

 BIBLIOGRAFIE

 Pentru postul de șef birou evidență tablou 

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, modificat prin Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017;
  3. Metodologia de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat aprobată de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017 (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  4. Metodologia de stabilire a cotizațiilor de membru aprobată de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017 (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  5. Sistemul de cotizații în cadrul CECCAR aprobat de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017(se procura de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița) ;

Pentru postul de șef birou administrativ

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, modificat prin Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017;
  3. Ordin nr. 2634 din 2015 privind documentele financiar-contabile;
  4. Decret nr. 209 din 5 iulie 1976 pentru aprobarea Regulamentului operatiilor de casa;
  5. Ordin 3103/2017 privind aprobarea Reglementarilor Contabile pentru persoanele juridice fara scop patrimonial
  6. Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, actualizată;
  7. Legea nr. 227/2015- Codul Fiscal;
  8. Legea 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar;
  9. Normele nr. 5915/2008 privind elaborarea, aprobarea și executarea bugetului de venituri și cheltuieli, fluxurile financiare și evidența contabilă in cadrul CECCAR, cu modificările ulterioare (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  10. Normele 5924/2008 privind organizarea și inventarierea CECCAR, cu modificările ulterioare (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  11. Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;
  12. Ordonanţa de urgenţă nr. 28/1999 republicată privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal;
  13. Metodologia de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat aprobată de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017 (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  14. Metodologia de stabilire a cotizațiilor de membru aprobată de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017 (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  15. Sistemul de cotizații în cadrul CECCAR aprobat de Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017(se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);

Pentru postul de auditor

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, modificat prin Conferința Națională extraordinară din 9.01.2017;
  3. Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  4. Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  5. Standardul profesional nr.35 privind expertizele contabile (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);
  6. Codul etic national al profesioniștilor contabili (se procură de la sediul filialei CECCAR Dâmbovița);


Aparatul Central

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu sediul în str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, București, angajează urgent consilier tehnic în cadrul Direcției informatică și evidență tablou. (detalii aici >>)


Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu sediul în str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, București, organizează concurs la sediul Aparatului Central din str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, București, în vederea ocupării unui post de referent în cadrul Direcției educație și echivalare calificări. (detalii aici >>)


Filiala Ialomița

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Ialomița din localitatea Slobozia, str. Stejarului nr. 2, județul Ialomița, în vederea ocupării postului de șef Birou evidență tablou în cadrul filialei CECCAR Ialomița. (detalii aici >>)





E-mail:

   © Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, 2009